Erai jos. Iti era frica ca lumea te va judeca aspru fiindca esti imperfecta. Erai terorizata de gandul ca nu vei mai fi un model pentru altii. Ai venit la mine. Nu te-am judecat. Nu te-am blamat fiindca sufereai ca un caine. Am pierdut cu tine nopti plimbandu-ne si vorbind despre toate cele. Ti-am povestit despre seninul cerului, despre albastrul marii, despre verdele campiei , despre inaltul zborului, despre dulceata libertatii. Tu ai inteles altceva.
Eram jos. Terorizat de gandul ca nu mai pot. Ca de fapt eu sunt altcineva. Un cineva abject si diform. Un criminal. Un mincinos . Un gunoi. Incercam sa ma agat de faptele mele bune din trecut. De lucrurile pe care le-am facut odinioara pentru a vedea alti oameni fericiti. Iar tu ma sunai. Imi spuneai ca de fapt mai pot dar sunt un egoist si o secatura. Ca asa am fost intotdeauna. Eu am inteles altceva…insa de-abia acum.
De fapt tu intelesesesi ca eu am vazut acea parte a ta pe care o urai mai mult. Chiar daca nu te judecam , chiar daca nu te puneam la zid. In loc sa imi multumesti tu ai dorit sa ucizi singurul martor al acelei parti a sufletului tau. M-ai vazut cazut si ai vrut sa imi distrugi si ultimii piloni de sustinere ai personalitatii mele. Ai calcat in picioare tot ceea ce iubeam si pretuiam sperand ca astfel nu imi voi mai aminti ce am vazut. Ca astfel voi lua abjectul drept frumos si haul drept pisc. Ca ma voi lasa de buna voie mutilat pentru mantuirea pe care mi-o ofereai. Acum ma intreb daca chiar ai avut naivitatea sa ma crezi atat de slab. Dar nu mai conteaza.
Ti-ai dori probabil sa te injur. Sau sa te pocnesc. Ca sa ma faci nesimtit sau sa urli ca o descreierata ca ti-am intins rimelu.Nu,n-am sa fac asta.
Dar nu te iert.
Imi pare rau
<a >